Important de stiut
Atenționare COVID-19
STARE DE URGENȚĂ: PARȚIALĂ, ZONALĂ/LOCALĂ.
RESTRICȚII DE INTRARE PE TERITORIUL NAȚIONAL:
Toate măsurile privind testarea și carantina la intrarea în Republica Populară Chineză se aplică inclusiv persoanelor care au fost vaccinate, precum și deținătorilor de pașapoarte diplomatice sau de serviciu.
Începând cu luna martie 2020, este suspendată intrarea în Republica Populară Chineză a tuturor cetățenilor străini care dețin vize și permise de rezidență valabile, indiferent de tipul acestora, cu excepția diplomaților, a deținătorilor de vize de tip crew și a persoanelor care se deplasează în acest stat în scop umanitar.
Începând cu luna septembrie 2020, cetățenii străini care dețin permise de rezidență valabile pentru una din următoarele trei categorii – muncă (tip Z), motive personale (tip S1) și reîntregirea familiei (tip Q1) – pot utiliza aceste documente pentru a reveni în Republica Populară Chineză, fără necesitatea de a aplica pentru o nouă viză. În situația în care permisele de rezidență ale persoanelor care se încadrează într-una din cele trei categorii menționate anterior au expirat în perioada în care s-au aflat în afara Republicii Populare Chineze, persoanele în cauză pot aplica la misiunile diplomatice ale acestui stat în străinătate, care vor elibera o nouă viză dacă scopul călătoriei este neschimbat (scopul pentru care s-a emis permisul de rezidență inițial).
Pentru mai multe informații referitoare la actualizarea condițiilor de călătorie în R.P. Chineză se recomandă și consultarea paginii de internet a Ambasadei Republicii Populare Chineze în România.
Atenție! Vaccinarea și deținerea unui certificat de vaccinare nu înseamnă exceptare de la măsurile antiepidemice aplicate la îmbarcare și aterizare. În continuare, se mențin măsurile referitoare la necesitatea testării duble înainte de îmbarcare și efectuarea unei perioade de carantină de 14 sau 21 de zile după aterizare.
Începând cu luna noiembrie 2020, persoanele care dețin documente valabile și călătoresc din România spre Republica Populară Chineză trebuie să efectueze două teste (unul molecular tip „RT-PCR” și unul serologic pentru anticorpi tip „IgM” – test de sânge), în instituții desemnate sau aprobate de Ambasada Republicii Populare Chineze la București, cu maximum 48 ore anterior îmbarcării. Ulterior obținerii rezultatelor negative ale celor două teste, persoanele în cauză trebuie să aplice online pentru verificarea și obținerea aprobării Ambasadei Republicii Populare Chineze la București, prin intermediul unei aplicații dezvoltate de către Departamentul Consular al Ministerului de Externe al Republicii Populare Chineze. După parcurgerea acestor proceduri, aplicația va genera un QR code, echivalent al „declarației de sănătate” utilizată anterior (pentru cetățenii străini) sau „codul verde de sănătate HS” (pentru cetățenii chinezi).
- În situația în care deplasarea se efectuează cu escală sunt necesare alte două teste (unul molecular tip „RT-PCR” și unul serologic pentru anticorpi tip „IgM” – de sânge), efectuate în statul de tranzit, în instituții desemnate sau aprobate de Ambasada Republicii Populare Chineze din statul de tranzit, cu maximum 48 ore înainte de îmbarcarea pentru zborul direct cu destinația finală Republica Populară Chineză. Ulterior obținerii celor două rezultate negative ale testelor, persoanele în cauză trebuie să aplice la Ambasada Republicii Populare Chineze din statul de tranzit pentru eliberarea celei de-a doua „declarații de sănătate” (pentru cetățeni străini) sau a „codului verde de sănătate HS” (pentru cetățenii chinezi).
Companiile aeriene trebuie să verifice declarația anterior îmbarcării, iar pasagerilor care nu îndeplinesc condițiile menționate anterior nu li se va permite îmbarcarea. Se recomandă verificarea cu maximă atenție a listelor instituțiilor desemnate sau aprobate de Ambasada Republicii Populare Chineze în pregătirea călătoriei. Lista poate fi consultată pe pagina de internet a Ambasadei Republicii Populare Chineze la București. Nu există excepții pentru posesorii de pașapoarte diplomatice sau de serviciu și nu se fac derogări de la măsurile menționate mai sus pentru aceste categorii de persoane.
Pe aeroporturile din Frankfurt și Helsinki au fost operaționalizate centre de testare în zona de tranzit.
Atenție! Pe cursele aeriene de pe rutele Atena-Beijing, Copenhaga-Beijing, Viena-Beijing și Stockholm-Beijing pot fi îmbarcați numai cetățenii chinezi și cetățenii statelor respective. Se recomandă evitarea acestor rute, întrucât cetățenilor români nu le va fi permis accesul la bordul aeronavelor. Posesorii de pașapoarte diplomatice sau de serviciu au facilitatea de a le fi permisă îmbarcarea pe aceste rute, doar dacă au obținut aprobarea ambasadelor chineze din statul de origine și cel de tranzit.
De asemenea, se recomandă verificarea măsurilor aplicate pasagerilor care călătoresc dinspre România în statele europene care urmează să fie tranzitate în timpul călătoriei spre Republica Populară Chineză, disponibile pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe: http://www.mae.ro/node/51759.
- Toate persoanele care intră în Republica Populară Chineză, indiferent de naționalitate, trebuie să respecte cele mai recente măsuri de carantină stabilite de către autoritățile locale (acestea nu sunt uniformizate la nivel național). Nu există excepții pentru posesorii de pașapoarte diplomatice sau de serviciu și nu se fac derogări de la măsurile de mai sus pentru aceste categorii.
- Începând cu data de 18 ianuarie 2021, autoritățile din Beijing au implementat sistemul “14+7+7”, care se aplică tuturor persoanelor care călătoresc din străinătate: 14 zile de carantină instituțională, urmate de 7 zile de carantină la domiciliu (dacă se obține permisiunea autorităților), precum și alte 7 zile de „observație medicală” (care presupune păstrarea distanțării sociale). În situația în care nu este obținută permisiunea autorităților, persoanele vor efectua cele 21 de zile de carantină instituționalizată într-un spațiu desemnat de către autorități, cu suportarea costurilor din bugetul personal.
- Mai multe orașe au extins perioada de carantină instituționalizată la 21 de zile pentru persoanele care sosesc din străinătate.
- Persoanele care sosesc în acest stat nu pot alege centrul în care vor efectua perioada de carantină instituționalizată. Nu este permisă părăsirea locației respective pe durata aplicării măsurii. Persoanele în cauză sunt supuse unui test molecular tip RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 sau, în funcție de reglementările locale, testului de anticorpi (probă de sânge), pe cheltuială proprie. Nu există excepții pentru posesorii de pașapoarte diplomatice sau de serviciu și nu se fac derogări de la măsurile de mai sus pentru aceste categorii.
- Pe perioada carantinei nu se permite părăsirea hotelului pentru servicii medicale. Se recomandă persoanelor care au fost diagnosticate cu afecțiuni clinice/cronice să-și asigure, anterior efectuării călătoriei, necesarul de tratament pentru perioada carantinei.
- Copiii cu vârsta de sub 14 ani pot fi plasați în carantină cu unul dintre părinți, iar copiii cu vârsta mai mare de 14 ani pot fi plasați într-o cameră individuală, pe întreaga perioadă de efectuare a carantinei. În situația în care un minor, indiferent de vârstă, va fi testat pozitiv, acesta va fi plasat individual într-un spital, pentru o perioadă de 14 zile, fără a fi permis accesul părinților. În situația în care minorul va fi testat pozitiv pe perioada carantinei, perioada de spitalizare individuală se va prelungi. Nu există excepții pentru posesorii de pașapoarte diplomatice sau de serviciu și nu se fac derogări de la măsurile de mai sus pentru aceste categorii. Persoanelor care se deplasează în Republica Populară Chineză li se recomandă includerea unui pachet de servicii care să acopere eventualele costuri ale tratamentului pentru COVID-19 în asigurarea medicală de călătorie.
- În baza noilor decizii ale autorităților chineze, pasagerii curselor internaționale care călătoresc spre Republica Populară Chineză, inclusiv persoanele din România, sunt supuși la patru teste înainte de a intra pe teritoriul acestui stat: două teste în statul de origine (pentru eliberarea primei declarații de sănătate) și alte două teste efectuate în statul de tranzit (necesare pentru eliberarea celei de-a doua declarații de sănătate). În baza acestei noi decizii, tranzitul trebuie considerat de fapt un stop-over de minim 48 ore, în punctul de îmbarcare finală spre Republica Populară Chineză. Ulterior sosirii în Republica Populară Chineză, pasagerii vor fi supuși unui test după sosire (în cadrul aeroportului), unui al doilea test la jumătatea perioadei de carantină (posibil urmat de încă unul în timpul carantinei), iar un al treilea la finalul perioadei de carantină de 14 zile. Se recomandă verificarea costurilor, care pot varia de la localitate la localitate, în pregătirea călătoriei. Nu există excepții pentru posesorii de pașapoarte diplomatice sau de serviciu și nu se fac derogări de la măsurile de mai sus pentru aceste categorii.
- Frontierele cu Rusia, Mongolia și Republica Populară Democrată Coreeană rămân închise, ca urmare a măsurilor adoptate de cele trei state.
- Cetățenii care doresc să părăsească Republica Populară Chineză trebuie să verifice dacă zborul pe care urmează să îl rezerve este aprobat de Autoritatea pentru Aviație Civilă a Republicii Populare Chineze. Transportul aerian internațional se desfășoară cu restricții. Nu există certitudini privind operarea zborurilor internaționale, chiar dacă biletele sunt disponibile pe paginile de internet ale companiilor aeriene sau ale altor platforme de profil.
- În baza unor aranjamente bilaterale inițiate la solicitarea părții chineze pentru organizarea unei proceduri de tip fast track, cetățenii statelor vizate, care sunt considerați esențiali în domeniul afacerilor (business) și/sau pentru buna funcționare a activității unor întreprinderi localizate în Republica Populară Chineză, pot aplica pentru viză la misiunile diplomatice chineze din statul de origine, după obținerea acordului autorităților Republicii Populare Chineze.
Regiunea Administrativă Specială Hong Kong, Republica Populară Chineză
- Începând cu luna martie 2020, este suspendată intrarea în această regiune a Republicii Populare Chineze pentru persoanele care nu sunt rezidente permanent sau nu dețin permise de ședere în Hong Kong.
- Începând cu luna decembrie 2020, persoanele care călătoresc din România și care sunt rezidente permanent sau care dețin permise de ședere în Hong Kong, pot intra în această regiune doar dacă dețin un test molecular negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 și dacă prezintă dovada sigură a unei cazări la unul din hotelurile din R. A. S. Hong Kong, pentru o perioadă de 14 zile, unde trebuie să intre în carantină (nu se acceptă carantina la domiciliu).
- Testarea moleculară tip RT-PCR trebuie efectuată numai la unitățile de specialitate acreditate de Ministerul Sănătății din România (lista laboratoarelor RT-PCR poate fi consultată pe pagina de internet a Ministerului Sănătății la adresa: http://www.ms.ro/centre-testare/).
- Testul molecular negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 trebuie efectuat cu maximum 72 ore anterior îmbarcării, iar rezultatul testului trebuie să fie în limba engleză sau chineză.
- Lista hotelurilor din R.A.S. Hong Kong care acceptă persoane în regim de carantină poate fi consultată pe pagina de internet pusă la dispoziție de Guvernul din R.A.S. Hong Kong: https://www.coronavirus.gov.hk/pdf/inbound/hotels_en.pdf.
- În lipsa prezentării rezultatului testului și a dovezii sigure a unei cazări la hotel, nu va fi permisă îmbarcarea în cursa aeriană spre R.A.S. Hong Kong / intrarea în R.A.S. Hong Kong.
- Persoanele care nu respectă măsura carantinei pot fi amendate în cuantum de până la 25.000 USD și/sau pedeapsa cu închisoarea pentru 6 luni.
EXCEPȚII ȘI PREVEDERI PRIVIND TRANZITUL:
- Începând cu luna septembrie 2020, au fost anunțate planuri de reluare a zborurilor internaționale directe. La acest moment, 8 state se află pe lista de rute acceptate în capitală: Thailanda, Cambodgia, Pakistan, Grecia, Danemarca, Austria, Suedia și Canada. Este permisă îmbarcarea exclusiv pentru cetățenii chinezi și cetățenii celor 8 state, precum și posesorilor de pașapoarte diplomatice și de serviciu, cu titlu de excepție, cu acordul ambasadelor chineze din statul de origine și de tranzit. Toate persoanele care intră în Beijing vor fi supuse carantinei instituționalizate pentru 14 zile și vor fi testate la începutul și finalul acestei perioade. Autoritățile au anunțat că în situația în care trei sau mai multe cazuri sunt identificate în cadrul unei curse spre Beijing, zborul va fi redirecționat spre un alt oraș ca punct de intrare.
- În afara celor 8 rute menționate, zborurile internaționale cu destinația finală Beijing nu sunt permise la acest moment. Toate cursele internaționale aterizează într-unul din cele 16 puncte de intrare (Tianjin, Shijiazhuang, Taiyuan, Hohhot, Jinan, Qingdao, Nanjing, Shenyang, Dalian, Zhengzhou, Xi'an, Chengdu, Changsha, Hefei, Lanzhou și Wuhan), unde pasagerii sunt testați pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 și unde efectuează carantina instituționalizată, urmând să-și continue călătoria spre Beijing la finalul acestei perioade.
- Nu este permis tranzitul prin Aeroportul Internațional Beijing și Aeroportul Xiamen.
- Transportul aerian intern funcționează cu restricții, la capacitate moderată.
- Rotația personalului străin din marina civilă în porturile din Republica Populară Chineză se desfășoară cu dificultate în funcție de decizia autorităților locale. Începând cu luna octombrie 2020, autoritățile chineze au anunțat desemnarea a 10 porturi în care pot fi operate schimbările de echipaj: Dalian, Tianjin, Qingdao, Shanghai, Ningbo, Fuzhou, Xiamen, Guangzhou, Shenzhen, Haikou. Managerul companiei navale trebuie să depună o solicitare în acest sens cu 14 zile înainte ca nava să părăsească portul anterior. Dacă în cadrul echipajului de la bordul navei care ancorează în porturile chineze sunt identificate peste 5 cazuri de COVID-19, autoritățile chineze vor suspenda dreptul companiei de a efectua rotația personalului până la reevaluarea situației. Se recomandă evitarea efectuării rotației personalului din marina civilă în porturile din Republica Populară Chineză.
MĂSURI PE PLAN INTERN:
- În perioada 28 ianuarie - 15 martie 2021, toate persoanele care călătoresc în Beijing din zone de risc scăzut trebuie să efectueze un test cu 7 zile înainte de călătorie, iar pentru o perioadă de 14 zile de la sosire trebuie să urmeze o perioadă de observație medicală, timp în care vor fi efectuate alte două teste, în ziua 7 și ziua 14. Toate persoanele care călătoresc din zone de risc mediu sau înalt trebuie să obțină permisiunea autorităților provinciale și să prezinte rezultatele testului efectuat în ultimele trei zile pentru a li se permite intrarea în capitală. Nu există excepții pentru posesorii de pașapoarte diplomatice sau de serviciu și nu se fac derogări de la măsurile de mai sus pentru aceste categorii.
- Începând cu luna octombrie 2020, Comisia de Sănătate din Beijing a recomandat locuitorilor capitalei evitarea deplasărilor neesențiale în afara capitalei.
- Autoritățile din Shanghai solicită persoanelor care călătoresc din zone de risc mediu sau înalt să amâne călătoriile în această regiune, până când zonele de proveniență vor fi clasate ca fiind de risc scăzut. Călătorii din zonele de risc mediu și înalt trebuie să anunțe sosirea autorităților comunitare, angajatorilor sau hotelurilor, cu 12 ore înainte de sosire. Persoanele în cauză vor fi plasate în carantină instituționalizată pentru 14 zile, timp în care li se vor efectua două teste. Măsura este în vigoare până la data de 31 martie 2021.
- Călătoria în anumite orașe este condiționată de deținerea unor aplicații mobile de sănătate, accesibile exclusiv după validarea instalării și deschiderii unui cont pe platformele naționale Wechat sau Alipay. Acestea atestă că persoana respectivă nu se află în nicio categorie de risc epidemiologic. Aplicațiile mobile nu sunt uniformizate și variază în funcție de localitate. În funcție de itinerariul avut, există posibilitatea să fie necesară instalarea mai multor astfel de aplicații, în funcție de reglementările locale.
- Accesul în majoritatea spațiilor publice, inclusiv hoteluri și centre comerciale, este condiționat de verificarea temperaturii și de instalarea aplicațiilor mobile de sănătate detaliate anterior. Nu există excepții pentru posesorii de pașapoarte diplomatice sau de serviciu și nu se fac derogări de la măsurile de mai sus pentru aceste categorii.
- Spațiile publice de divertisment și atracțiile turistice și culturale interzic accesul persoanelor care provin din zone de risc mediu sau ridicat. Numărul zilnic de vizitatori a fost crescut, la începutul lunii septembrie 2020, la 75% din capacitatea maximă.
- Persoanele care locuiesc în cartiere rezidențiale din regiunile de risc mediu și ridicat nu pot părăsi zonele respective.
- Pentru a asigura accesul călătorilor, unele orașe solicită dovada efectuării testului tip RT-PCR, al cărui rezultat să fie negativ. Măsura se aplică la nivel local, în funcție de localitate/zonă/provincie.
- Unele universități nu permit accesul în campus pentru studenții internaționali și a profesorilor cetățeni străini. Decizia nu este uniformizată la nivel național.
Condiții de intrare şi regim de şedere
Cetățenii români au nevoie de viză pentru a călători în China, iar valabilitatea pașaportului trebuie să fie mai mare de 6 luni de la data intrării pe teritoriul statului.
Viza de intrare se obține de la misiunile diplomatice ale Chinei din străinătate, cu excepția vizei de tranzit pentru anumite regiuni, cu valabilitate de 72, respectiv 144 ore, care se poate elibera și la frontieră.
Începând cu data de 25.06.2018, deținătorii de pașaport simplu trebuie să depună cererea de viză numai la Centrul de Vize pentru China din București.
Pentru detalii suplimentare despre regimul vizelor şi condiţiile de intrare în China, vă recomandăm consultarea informaţiilor prezentate de autorităţile chineze:
- Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Populare Chineze
- Ambasada Republicii Populare Chineze din Bucureşti (Ghidul de solicitare a vizei pentru Republica Populară Chineză, care conține informații despre fiecare tip de viză, documente necesare, taxă, excepții de la obligativitatea obținerii vizei, etc.)
Posesorii unei vize de scurtă şedere pot solicita prelungirea acesteia cu minim 10 zile înaintea datei de expirare.
De asemenea, în condițiile reînnoirii pașaportului la misiunile diplomatice ale României din China, cererea de reînnoire / mutare a vizei în pașaportul nou trebuie depusă la autoritățile chineze în termen de maxim 10 zile de la ridicarea acestuia. Este necesar să solicitați misiunii diplomatice adeverința care atestă schimbarea pașaportului și data ridicării acestuia. Cererea se va depune la biroul de imigrări local şi trebuie susţinută de documente care să justifice extinderea valabilităţii.
Dacă trebuie să vă prelungiți șederea pe teritoriul acestui stat, depășind astfel perioada acordată anterior prin viză, este necesar să completați un formular către administrația publică de securitate aflată în subordinea guvernului popular, cu șapte zile anterior datei de expirare specificată și să menționați toate informațiile relevante pe baza cărora autoritățile vor decide dacă se justifică prelungirea vizei.
Străinii care depăşesc termenul legal de şedere pot primi o amendă de maxim 10.000 RMB (cca. 1.300 euro) sau pot fi plasați în detenţie administrativă de până la 15 zile.
Este obligatoriu să vă înregistraţi prezenţa la Biroul de Securitate Publică, (Poliţie) în termen de 24 de ore de la momentul intrării pe teritoriul statului, această procedură urmând a fi repetată la fiecare călătorie în China. În situația în care sunteţi cazaţi la un hotel, procedura de înregistrare va fi îndeplinită de unitatea hotelieră, care eliberează o dovadă cu adresa şi ştampila hotelului (Registration form of temporary residence).
Viza de tranzit
Începând cu 30 ianuarie 2016, cetăţenii români aflaţi în tranzit sunt scutiţi de obligativitatea deţinerii unei vize, pentru maxim 144 de ore, în următoarele condiţii: sunt posesori ai unui document de călătorie valabil; prezintă bilet de avion confirmat pentru continuarea deplasării, în termen de maxim 114 de ore; întrunesc condiţiile de intrare cerute de statul spre care se îndreaptă, inclusiv în ceea ce priveşte deţinerea unei vize, dacă este cazul.
Tranzitul se realizează obligatoriu prin următoarele puncte de trecere a frontierei:
- Aeroportul Internaţional din Beijing
- Aeroporturile Internaţionale Pudong şi Hongqiao din Shanghai
- Aeroportul Internaţional Shuangliu din Chengdu
- Aeroportul Internaţional Baiyun din Guangzhou
- Aeroportul Internaţional Jiangbei din Chongqing
- Aeroportul Internațional Zhoushuizhi din Dalian
- Aeroportul Internațional Taoxian din Shenyan
- Aeroportul Internațional Xiaoshan din Hangzhou
- Aeroportul Internațional Liangjiang din Guilin
- Aeroportul Internațional Changshui din Kunming
- Aeroportul Internațional Xianyang din Xi’an
- Aeroportul Internațional Gaoqi din Xiamen
- Aeroportul Internațional Tianhe din Wuhan
- Aeroportul Internațional Binhai din Tianjin
- Aeroportul Internațional Taiping din Harbin
Important!
- Scutirea de viză se aplică numai celor care călătoresc cu avionul şi exclusiv prin cele 15 puncte de frontieră indicate.
- Pe perioada tranzitului, cetăţenii români nu pot părăsi zona administrativă a capitalei Beijing, respectiv a orașelor menționate și a provinciei Guangdong (în cazul tranzitului prin Guangzhou).
- Intrarea şi ieşirea de pe teritoriul chinez se vor face prin acelaşi punct de frontieră.
- Scutirea de viză se aplică celor care tranzitează China către un alt stat (diferit de România). Cetăţenii români care călătoresc strict pe traseul România – China – România, vor avea nevoie de viză de intrare eliberată de Ambasada Republicii Populare Chineze la Bucureşti.
Mai multe informaţii se pot obţine de pe site-ul www.mps.gov.cn, de la reprezentanţii companiilor aeriene sau de la birourile Poliţiei de Frontierădin aeroporturi, înfiinţate special pentru orientarea turiştilor aflaţi în tranzit.
Neîndeplinirea acestor condiţii este considerată ca fiind şedere ilegală pe teritoriul Chinei şi este sancţionată în conformitate cu legislaţia chineză în vigoare. Totodată, autorităţile locale îşi rezervă dreptul de a refuza o solicitare de viză ulterioară din partea celor care nu au respectat condiţiile de şedere. În eventualitatea în care, din cauze obiective, este necesar ca o persoană să staţioneze pe teritoriul Chinei pentru o perioadă mai mare de 72 sau 144 de ore, după caz, sau să călătorească într-o altă localitate este obligatorie obţinerea unei vize.
Viza de muncă în China
Misiunile diplomatice şi consulare ale României din Republica Populară Chineză (RPC) recomandă celor interesaţi să lucreze în acest stat să se intereseze asupra condiţiilor legale de angajare, să obțină referinţe solide despre angajator şi să pregătească din timp documentaţia pentru obţinerea vizei de muncă şi a rezidenţei (supralegalizarea şi traducerea în limba chineză a actelor de studii, a atestatelor profesionale şi a certificatului de cazier judiciar – pentru angajat, supralegalizarea şi traducerea în limba chineză a actelor de stare civilă – pentru membri de familie însoţitori).
Viza de muncă, de tip Z, este singurul tip de viză care permite angajarea în condiţii legale în China şi este eliberată de către misiunile diplomatice şi consulare ale Chinei în România.
Manifestați atenție la ofertele angajatorilor care susţin că pot facilita mai întâi obţinerea unei vize de vizită (F), turistice (L), de afaceri (M) sau de studii (X) şi ulterior, după venirea angajatului în China, viza de muncă. În aceste situații, există riscul ca firma respectivă să nu întrunească criteriile pentru a angaja străini, sau să vizeze încheierea unui contact de probă, urmând să decidă ulterior dacă oferă sau nu un contract de muncă pe o perioadă mai lungă. În cazul în care se ajunge la un acord, angajatul trebuie să revină în România pentru obţinerea vizei Z.
Acceptarea unor angajamente temporare în condiţiile deţinerii unei vize de orice alt tip decât Z, atrage după sine riscul unor sancţiuni: amendă de până la 500 CNY (echivalentul a 65 euro) pentru fiecare zi de încălcare a regimului vizei, amendă între 5.000 şi 20.000 CNY (echivalentul a 650 până la 2.600 euro) pentru muncă ilegală, sau, în cazurile grave, detenţie administrativă de până la 15 zile, expulzare şi interdicţia de a mai intra în RPC timp de 1 – 10 ani. Este exclusiv responsabilitatea angajatului de a cunoaşte, înţelege şi respecta legile locale.
Persoanele care intenționează să lucreze ca profesori de limbi străine trebuie să obţină mai întâi recunoaşterea calităţii de expert străin, pe baza diplomelor care atestă calificarea de a preda.
Studenţii înmatriculaţi la o universitate chineză care doresc o slujbă part-time sau un internship în afara campusului trebui să obţină acordul universităţii şi să se adreseze Biroului de Imigrări pentru înscrierea unei menţiuni speciale în certificatul de reşedinţă.
Liber-profesioniştii care au o relaţie profesională cu o companie chineză, trebuie să obţină viză de muncă, chiar dacă nu au un contract de muncă în formă scrisă. Legislaţia chineză defineşte relaţia de muncă ca orice formă de activitate, cu sau fără contract, în baza căreia una din părţi prestează o muncă sau un serviciu pentru care cealaltă parte plăteşte o remuneraţie.
Angajaţii în companii străine, înregistrate în afara Chinei, care lucrează pe teritoriul chinez pentru o perioadă mai mare de 3 luni, trebuie să solicite permis de muncă şi să obţină o viză Z.
Călătoria în Tibet
Atenţie! Nu sunt permise călătoriile pe cont propriu indiferent de tipul paşaportului deţinut (simplu, de serviciu sau diplomatic).
O călătorie în Tibet trebuie pregătită din timp şi cu mai multă atenţie decât o excursie obişnuită, date fiind condiţiile de călătorie, clima şi relieful aparte.
Cetăţenii români care doresc să călătorească în Tibet trebuie să deţină un permis special de călătorie eliberat de Biroul de Turism din Tibet. Permisul se eliberează la cererea agenţiei de turism care organizează excursia în Tibet, de regulă cu aproximativ 2 săptămâni înainte de călătorie. Costul obţinerii acestui permis este de circa 200 RMB, are o singură intrare, fiind valabil pe toată perioada vizei, dar nu mai mult de trei luni şi poate include mai multe destinaţii permise. Acesta este uşor de procurat dacă rezervaţi un tur organizat, care nu trebuie neapărat să fie o excursie de grup, ci poate fi şi un tur individual personalizat, care include închirierea unei maşini de teren cu şofer şi ghid. Timpul necesar pentru procurarea permisului variază de la o săptămâna la o lună, în funcţie de turul ales. Pentru ca agenţia de turism să poată solicita permisul de călătorie în numele dumneavoastră trebuie să le furnizaţi copii ale paşaportului valabil, ale vizei de intrare în China şi câteva date personale (naţionalitate, vârstă, sex, ocupaţie).
Cetățenii români care călătoresc cu avionul trebuie să obţină în prealabil permisul de călătorie. În cazul în care călătoriţi în grup, se va elibera un permis de grup care trebuie prezentat înainte de îmbarcare. Pentru vizitarea anumitor zone din interiorul Regiunii Autonome Tibet, Biroul local de Securitate Publică din Lhasa eliberează un alt Permis de călătorie pentru cetăţenii străini (bianfangzheng). Astfel, pentru vizitarea zonelor Gyantse, Sakya, Valea Yarlung, Everest şi vestul Tibetului este necesar să obțineți și acest Permis. Vizitarea oraşului Lhasa, capitala provinciei şi a împrejurimilor acesteia, precum şi a zonelor Shigatse şi Tsetang, circulaţia pe Autostrada Prieteniei Lhasa – Kathmandu, nu necesită obţinerea unui asemenea Permis.
Recomandări speciale pentru Tibet:
- verificarea recomandărilor de călătorie ale Biroului de Turism din Tibet, www.xzta.gov.cn;
- efectuarea unui control medical amănunţit înainte de plecarea în călătorie;
- pregătirea unei truse medicale complete, inclusiv cu butelii de oxigen;
- pregătirea temeinică a bagajelor (haine groase, ochelari de soare, protecţie solară, alimente hipercalorice şi o cantitate suficientă de apă);
- pentru siguranţă, efectuarea călătoriei însoţit de un ghid sau de un reprezentant al unei agenţii specializate.
Călătoria în Hong Kong și Macao
Pentru provinciile administrative speciale Hong Kong și Macao nu este necesară viza pentru o perioadă de maxim 90 de zile. Persoanele care doresc să călătorească ulterior în partea continentală a Chinei, trebuie să obțină viză de intrare.
Călătoria în Hainan
Cetățenii români, deținători de pașapoarte simple, pot călători fără viză, pentru o perioadă de până la 30 de zile, în provincia Hainan, cu respectarea următoarelor condiții:
- să fie parte a unui grup de minim 5 persoane;
- turul să fie organizat de o agenție de turism, aprobată de Administrația Națională a Turismului din China și înregistrată în Provincia Hainan.
Amenințări teroriste
Conform analizelor realizate la nivelul autorităților chineze, raportate cu precădere la evoluțiile din cadrul minorității uigure, riscul amenințărilor teroriste în China există și se menține la un nivel ridicat.
Este relevant episodul petrecut la 26.07.2018, când un cetățean chinez a provocat deliberat explozia unui dispozitiv pirotehnic improvizat în fata Ambasadei SUA la Beijing, rănindu-se pe sine si provocând avarierea unui autoturism aparținând forțelor de ordine însărcinate cu asigurarea securității misiunii diplomatice.
Evenimentul a fost precedat de încercarea unei femei de a se incendia în fața ambasadei SUA, aceasta fiind oprită în ultimul moment de forțele de ordine.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care călătoresc sau intenționează să rămână o perioadă îndelungată pe teritoriul Chinei, să se adreseze misiunii diplomatice la Beijing și să își anunțe prezența în regiune sau să se înregistreze prin intermediul portalului www.econsulat.ro, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactați în situații de urgență.
De asemenea, se recomandă consultarea periodică a informațiilor prezentate de autoritățile chineze și respectarea recomandărilor acestora, inclusiv a celor postate pe pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe (www.mae.ro).
Siguranță şi criminalitate
Există riscuri confirmate la adresa siguranței cetățenilor străini în China. În ultimii ani au existat mai multe evenimente, relatate inclusiv în mass-media, în care cetățeni străini de diverse naționalități au fost victime ale unor comportamente violente / xenofobe din partea populației chineze.
Astfel, în luna septembrie 2016, o persoană de sex feminin a atacat cu cuțitul doi cetățeni străini, dintre care unul european, în zona diplomatică Sanlitun, în 2008, înaintea desfășurării Jocurilor Olimpice, tatăl unui sportiv străin a fost înjunghiat mortal în Beijing, în 2012, un alt străin în vârstă de 62 de ani a fost înjunghiat mortal, iar în august 2015, un bărbat înarmat cu o sabie a atacat un cuplu format dintr-un bărbat european și o localnică, atacul rezultând cu moartea femeii.
De asemenea, infracțiuni minore de tipul furtului din buzunare, înșelăciunilor sau furtului din mașini pot apărea în zone aglomerate, cetățenii români fiind sfătuiți să le evite.
Este recomandat să manifestați atenție la potențialele înșelătorii în zonele turistice populare. Printre cele mai răspândite sunt înșelătoriile care presupun „degustare de ceai", „ceremonia ceaiului” sau „masajul". Persoanele sunt invitate să viziteze un bar, să participe la degustare de ceai sau la un masaj, pentru care ulterior sunt percepute taxe exorbitante. Acest lucru poate fi urmat de amenințări sau de violență reală.
De asemenea, este recomandat să verificați cu atenție autocolantele codului QR utilizat pentru a închiria biciclete. Au existat cazuri în care codul de bare real a fost înlocuit cu un cod fals, care redirecționează banii către alt cont.
Recomandări generale:
- Păstrați în permanență pașaportul sau o copie a acestuia la dumneavoastră. Poliția poate efectua controale aleatorii, în special în perioadele premergătoare unor evenimente majore, sportive sau politice. Imposibilitatea de a vă dovedi identitatea poate fi sancționată cu amendă sau detenție.
- Anumite comportamente pot fi considerate provocatoare și pot atrage o atenție sporită din partea autorităților, inclusiv fotografierea în apropierea unor obiective sensibile, aderarea la grupuri politice sau organizații caritabile și făcând declarații ofensatoare din punct de vedere politic.
- Legile și procedurile chineze referitoare la arestarea și reținerea suspecților de infracțiuni sunt diferite de cele din Europa. Dacă sunteți suspectat de săvârșirea unei infracțiuni, autoritățile chineze au dreptul de a vă împiedica să părăsiți țara (prin reținerea pașaportului sau aplicarea unei interdicții de călătorie) sau să vă rețină până la 37 de zile, fără a fi pus sub învinuire. De asemenea, pot fi impuse interdicții de călătorie persoanelor fizice implicate în litigii comerciale sau private. Puteți fi reținut până la 6 luni pentru motive de securitate națională, înainte de arest și vă poate fi refuzată reprezentarea legală înainte de a fi acuzat.
- Există sancțiuni extrem de severe pentru infracțiunile legate de droguri din China, inclusiv pedeapsa cu moartea. Autoritățile chineze efectuează teste aleatorii de droguri asupra cetățenilor străini, inclusiv la intrarea în țară. Dacă rezultatul testelor este pozitiv, autoritățile chineze pot să vă rețină, indiferent unde sau când ați consumat droguri. Poliția poate efectua verificări inopinate în cluburi, baruri și reședințe particulare, iar acestea pot include prelevarea de probe fiziologice la fața locului. În cazul identificării de substanțe stupefiante în reședințe particulare, sancțiunile pot fi extrem de grave.
- China nu recunoaște dubla naționalitate. În cazul persoanelor care călătoresc în China cu un pașaport sau document de identitate chinezesc, există posibilitatea ca misiunile diplomatice ale României să nu poată oferi asistență consulară. Cetățenii români, proveniți din familii mixte în care unul dintre părinți este cetățean chinez, vor fi considerați de autoritățile chineze drept cetățeni chinezi și tratați ca atare, chiar dacă au folosit un pașaport românesc pentru a intra în China. Dacă ați renunțat la cetățenia chineză, trebuie să dețineți dovezi clare în acest sens.
- Autoritățile chineze mențin controlul asupra accesului la Internet. Unele servicii, inclusiv Google, Facebook, YouTube și Twitter, sunt blocate permanent. Alte site-uri web sau aplicații de comunicare (ex. WhatsApp) pot fi blocate temporar.
- Legile Chinei de securitate cibernetică se schimbă, iar produsele și serviciile online (de exemplu VPN-urile) trebuie să fie autorizate de guvernul chinez. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul Ministerului Industriei și Tehnologiei Informației (disponibil doar în limba chineză). Asigurați-vă că rămâneți informat și respectați legea chineză!
- Există restricții privind anumite activități religioase, inclusiv predicarea și distribuirea materialelor religioase. Mișcarea Falun Gong este interzisă în China.
- Fumatul în localurile publice este interzis.
- Tulburarea liniștii publice în urma consumului de alcool în spații publice poate fi considerată și încadrată de autoritățile locale ca „tulburare a ordinii sociale”, cu încadrare juridică distinctă.
- Jocurile de noroc sunt interzise în China continentală.
- În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, se recomandă contactarea celui mai apropiat birou al poliţiei. În cazul în care aţi pierdut sau vi s-a furat paşaportul românesc, se recomandă sesizarea biroului local de imigrări în vederea obţinerii unui atestat privind data, locul şi circumstanţele producerii evenimentului. Această dovadă este valabilă 30 de zile, timp în care trebuie să vă adresaţi celei mai apropiate misiuni diplomatice pentru eliberarea unui document de călătorie;
Sistemul medical
Serviciile medicale nu sunt gratuite în China și pot fi foarte costisitoare. Recomandăm tuturor cetăţenilor români care călătoresc în China să încheie poliţe de asigurare medicală şi de călătorie, pentru întreaga durată a deplasării. Recomandăm verificarea cu atenţie a modului şi condiţiilor în care funcţionează asigurarea în această ţară. Serviciile de îngrijire medicală primite în spitale şi medicamentele trebuie plătite pe loc, cu numerar sau carte de credit. În caz de îmbolnăvire, trebuie sa aveţi asupra dumneavoastră asigurarea medicală de călătorie şi paşaportul.
Pentru asistență medicală de urgență, serviciile de ambulanță pot fi apelate la numărul gratuit 120 precedat de prefixul localității, dacă nu sunaţi de la un număr de telefon local. De exemplu: 008610 – Beijing, 008621 – Shanghai.
Pentru informaţii cu privire la tipurile de vaccinuri care trebuie efectuate în anumite zone și intervale de timp, vă recomandăm să vă adresaţi Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
Din cauza nivelurilor ridicate de poluare a aerului în zonele urbane și industrializate din China, persoanele cu probleme respiratorii trebuie să manifeste o grijă deosebită și să aibă la dispoziție medicamentele necesare. Copiii, vârstnicii și cei cu afecțiuni medicale preexistente pot fi afectați în mod special. Indicele de calitate al aerului poate fi consultat pe website-urile specializate.
Nu se recomandă consumul apei distribuită în rețeaua publică (la robinet) în China.
Condiţii privind traficul auto
- Circulaţia auto
Starea şoselelor şi a infrastructurii rutiere este bună, rețeaua de șosele și autostrăzi fiind una dezvoltată. În marile orașe și în proximitatea acestora, indicatoarele rutiere sunt disponibile atât în limba chineză, cât și în alfabet latin, însă în afara acestora există zone în care sunt disponibile exclusiv în limba chineză.
În funcție de numărul de înmatriculare al autovehiculelor, în marile orașe pot exista restricții de circulație în anumite zile. Regulile variază de un oraș la altul.
- Permisul de conducere
Este necesară obținerea unui permis de conducere chinez.
- Transportul public
Metroul este un mijloc de transport în comun accesibil şi sigur, acoperă cea mai mare parte a capitalei chineze și este disponibil în multe alte orașe de provincie. Pentru ușurința deplasării, este recomandată utilizarea unei aplicații dedicate pe telefonul mobil, care poate fi descărcată în mod gratuit.
- Trenul
Sunt operaționale rute de tren rapid între majoritatea capitalelor de provincii. Pentru unele trasee, sunt disponibile inclusiv / doar garnituri de tren clasice.
Pentru a cumpăra un bilet de tren, pentru a intra în perimetrul gărilor și pentru îmbarcare este necesară prezentarea pașaportului.
Taxiurile pot fi găsite cu ușurință, fiind în general sigure. Vă recomandăm să aveți la dumneavoastră o carte de vizită a hotelului sau adresa în limba chineză a locului unde doriți să vă deplasați, pentru a preîntâmpina situația în care conducătorul auto nu cunoaște o limbă de circulație internațională.
Evitați călătoriile în taxiuri nemarcate sau fără aparat de taxat. Pot apărea dispute în privința tarifelor de călătorie, motiv pentru care insistați să plătiți tariful indicat de aparatul de taxat și solicitați o chitanță, aceasta având indicativul mașinii tipărit. Au existat incidente izolate de agresiune sexuală și de jaf împotriva străinilor.
La aeroport, gară sau în zonele turistice, este recomandat să luați taxiurile din zonele special amenajate.
Didi (echivalent Uber pe piața chineză) este accesibil inclusiv străinilor, este disponibil în limba engleză, însă utilizarea aplicației impune deținerea prealabilă a unui cont bancar și card atașat acestuia.
Închirierea unui autoturism este posibilă însă este obligatorie deținerea unui permis de conducere chinezesc, iar condițiile aplicate pot diferi de la o companie la alta, chiar dacă sunt francize ale unor companii internaționale.
- Informaţii pentru cazurile de accident de circulaţie:
În cazul în care sunteţi implicat într-un accident rutier, este indicat să rămâneţi lângă vehicul, până la sosirea echipajului de Poliţie.
Puteţi să apelaţi numerele de urgenţă 110 sau 122 (cu prefixul localității, dacă nu sunaţi de la un telefon local), iar apoi apăsaţi tasta 1, pentru serviciul în limba engleză. Este recomandat să daţi dovadă de cooperare cu forţele de ordine locale.
Atenţie! În cazul în care trebuie să semnaţi un document în limba chineză și nu sunteți vorbitor al acestei limbi străine, este recomandat să faceți mențiunea, în limba română sau engleză, că nu cunoaşteţi limba chineză şi, în consecinţă, că nu înţelegeţi conţinutul procesului verbal.
Moneda
Plăţile se fac în moneda locală, renminbi (yuan), pe plan local fiind disponibile numeroase posibilități de a plăti produse / servicii, atât în numerar, cât și cu cardul sau prin alte mijloace electronice.
Pentru a schimba bani în valută locală, vă puteţi adresa instituţiilor bancare unde este obligatorie prezentarea pașaportului cu viza de intrare în China.
Utilizarea cardurilor bancare
Cardurile bancare sunt acceptate pentru realizarea majorităţii plăţilor.
În afara orașelor mari, cardurile bancare nu sunt întotdeauna acceptate, iar disponibilitatea bancomatelor este limitată.
Bancnotele contrafăcute (în special cele cu valoarea nominală de 100 RMB) sunt frecvente, inclusiv atunci când se retrag dintr-un bancomat. Vă sfătuim să verificați cu atenție bancnotele înainte de a le accepta de la terțe persoane.
Plățile electronice prin intermediul aplicațiilor pentru smartphone, cum ar fi „WeChat Pay” și ”Alipay”, sunt larg răspândite.
Regimul medicamentelor
Pentru medicamentele speciale este necesar să aveţi o reţetă din partea medicului, preferabil în limba engleză şi o cantitate limitată la perioada de timp pe care o veţi petrece în China.
Este recomandat să aveţi o cantitate suficientă de medicamente de uz curent în caz de nevoie.
Reglementări vamale
La intrarea și ieșirea în/din China este interzisă posesia următoarelor articole: arme, muniţii, explozibili, staţii radio de emisie-recepţie, materiale multimedia care pot aduce atingere intereselor și imaginii Chinei, droguri, plante, alimente perisabile (produse din carne și brânzeturi) şi animale, cu excepția animalelor de companie.
Autorităţile chineze au inclus khat-ul (ceai abisinian, ceai african, ceai somalez sau ceai arab) pe lista substanţelor interzise la deţinere şi introducere pe teritoriul Republicii Populare Chineze.
Este permisă introducerea în ţară, pentru uz personal, a următoarelor articole: maxim 1,5 litri alcool de peste 12°, maximum 400 de țigarete sau maximum 100 de trabucuri sau maximum 500 gr. de tutun, aparatură electronică (aparat foto, cameră de filmat, computer), o cantitate rezonabilă de parfum, maxim 3 exemplare ale Bibliei.
Trebuie declarate sumele de peste 5.000 USD precum şi metalele preţioase ce depăşesc 50 de gr.
Dacă la intrarea în China aţi dat o declaraţie vamală, trebuie păstrată o copie pentru a fi prezentată la ieşirea din ţară.
Bijuteriile din metale preţioase care depăşesc cantitatea de 50 gr, achiziţionate din China, pot fi scoase din ţară după controlul vamal pe baza unor facturi speciale emise de Banca Populară a Chinei.
Este permisă scoaterea din ţară, pentru uz personal, a următoarelor articole: maxim 1,5 litri alcool de peste 12˚, maxim 400 de ţigarete.
Trebuie declarate sumele de peste 5.000 USD, pentru care veţi avea nevoie de autorizaţie de scoatere din ţară din partea unei bănci chinezeşti şi de avizul Administraţiei Naţionale Pentru Controlul Schimburilor Valutare.
Antichităţile şi operele de artă achiziţionate din China trebuie să aibă avizul de export al Departamentului de Cultură local.
Trebuie prezentate chitanţele primite la cumpărarea produselor de valoare pentru uz personal (bijuterii, obiecte de jad, picturi, lucrări de caligrafie, obiecte de artizanat).
Medicamentele şi plantele tradiţionale chinezeşti fac obiectul inspecţiei vamale şi se pot scoate din ţară în conformitate cu reglementările locale, în funcţie de tipul de medicament şi de substanţele din compoziţie. Este interzisă scoaterea din ţară a următoarelor ingrediente din compoziţia medicamentelor tradiţionale: mosc, venin uscat de broască râioasă, os de tigru, corn de rinocer, calculus bovis, deoarece provin de la specii pe cale de dispariţie.
Regimul animalelor de companie
Vă recomandăm să verificaţi reglementările locale privind introducerea şi scoaterea din ţară a animalelor de companie înainte de a călători cu acestea în China.
Este permisă intrarea în China a unui singur animal de companie, câine sau pisică, însoţit de proprietar. Animalul de companie trebuie declarat la vamă, în vederea verificării certificatelor de sănătate şi vaccinare antitetanos emise de statul de origine. Vaccinarea antitetanos trebuie făcută într-un interval de 1-12 luni înainte de sosirea în China. Începând cu data de 1 noiembrie 2012, se impune o perioadă de carantină de 7 până la 30 de zile, în funcţie de incidenţa rabiei în statul de provenienţă, pentru toate animalele de companie.
La ieșirea din China cu un animal de companie, trebuie obținute: certificatul de vaccinări, inclusiv anti-rabie, efectuate în ultimele 12 luni și certificatul de sănătate, eliberat de un spital veterinar autorizat, cu maxim 7 zile înainte de plecare, permisul de ieșire emis de Biroul de Intrări-Ieșiri, Inspecție și Carantină, cu maxim 14 zile înainte de plecare, precum și orice alte certificate cerute de statul de destinație.