Destinatii populare TEZ TOUR:
  • toate destinatiile
  • All inclusive
  • Exotice
  • Explorare
  • Familie
  • Iarna
  • Plaja
  • Ski
  • Summer
img

Perioada ideala pentru a vizita Egiptul: Ghid complet

Egiptul este, probabil, cea mai populara destinatie din Africa, atragand anual mii de turisti pasionati de istorie si cultura, dar si iubitori de sejururi estivale clasice. Acest taram magic te cucereste cu peisajele sale care iti taie respiratia - apa de un albastru hipnotizant, dune si nisipuri aurii, copaci exotici. Dar cand e bine sa mergi in Egipt?

Situat in nordul Africii, Egiptul are o vreme extrem de diferita fata de cea cu care suntem obisnuiti. Asadar, este necesar sa stii cu ce ai de-a face ca sa decizi in cunostinta de cauza cand sa mergi intr-o excursie in Egipt fara sa ai parte de surprize.

camile in fata piramidelor din egipt

Care este clima Egiptului?

Clima Egiptului este una subtropicala, insa, din cauza pozitionarii sale si a reliefului diversificat, aceasta se resimte diferit in diverse zone ale tarii. Regiunea nord-africana este una uscata, motiv pentru care este prezent desertul. Insa, datorita pozitionarii sale pe coasta Marii Mediterane si a Marii Rosii, clima este usor imblanzita.

In zonele cu deschidere la mare, conditiile sunt cu adevarat placute, iar temperaturile pot fi considerate optime pe intreaga durata a anului. Desi nu ploua foarte des, iar clima este uscata, apropierea de tarm permite curentilor si brizei sa domoleasca ariditatea. Asadar, zonele desertice nu sunt la fel de calde ca in cazul altor regiuni din lume cu relief similar. Insa, acest lucru nu inseamna ca temperaturile nu pot atinge maxime alarmante in sezonul cald.

Pe timp de vara, exista o diferenta mare de temperatura intre zonele de coasta si cele din interiorul tarii, unde se afla desertul. Iarna, insa, temperaturile medii sunt de aproximativ 20 de grade C, iar vremea este blanda. Noptile de iarna sunt, insa, mai reci.

Pentru a te decide cand sa mergi in Egipt, este important sa stii cu ce fel de vreme si temperaturi vei avea de-a face in functie de zonele pe care vrei sa le vizitezi, perioada pe care o alegi pentru calatorie sau diferitele activitati pe care doresti sa le intreprinzi.

Cand sa mergi in Egipt in functie de regiune

Deoarece clima din Egipt prezinta variatii in functie de zona, este important sa stii perioadele cele mai potrivite pentru o vacanta de succes.

Coasta Marii Mediterane

Comparativ cu restul tarii, regiunea mediteraneana a Egiptului prezinta cel mai ridicat grad de umiditate. Insa, acest lucru nu reprezinta neaparat un avantaj. Ploile nu isi fac aparitia foarte des, dar umiditatea din atmosfera poate accentua gradul de disconfort in sezonul cald, cand temperaturile pot creste in mod semnificativ. Insa, perioada cea mai buna pentru o calatorie in zona mediteraneana a Egiptului cuprinde exact aceasta perioada calda, intre lunile mai si septembrie. 

Coasta Marii Rosii

Aceasta zona se numara printre atractiile de top ale Egiptului datorita climei blande. Temperaturile si vremea din aceasta regiune sunt cele mai echilibrate, motiv pentru care foarte multi turisti aleg sa-si petreaca vacantele pe plajele de la Marea Rosie. Desi in lunile de vara este cald, briza marii ajuta la domolirea caniculei, iar vacanta va fi una placuta indiferent de momentul calatoriei.

Daca doresti sa te bucuri de caldura in extrasezon, poti alege o calatorie pe coasta Marii Rosii in timpul primaverii sau al toamnei. Insa, statiunile din aceasta zona sunt o destinatie de top si in timpul verii, deoarece apa marii se incalzeste, iar vremea este perfecta pentru plaja.

Centrul tarii si regiunea Nilului

Comparativ cu zonele de coasta, se observa o diferenta clara in interiorul tarii unde briza marii lipseste. Gradul de umiditate este mai scazut, ceea ce reprezinta un avantaj in timpul verii, insa temperaturile vor fi in continuare coplesitoare. Asadar, daca planuiesti sa vizitezi Valea Nilului si sa mergi in zone desertice, primavara si toamna sunt probabil cele mai bune momente. Iernile sunt de asemenea blande, insa temperaturile aici scad semnificativ pe timp de noapte.

Anotimpurile in Egipt

Primavara

Primavara este probabil perioada ideala pentru a te bucura din plin de frumusetile Egiptului. Desi vremea este extrem de prietenoasa in acest sezon, turistii inca nu se ingramadesc, iar temperaturile sunt placute indiferent de zona pe care alegi sa o vizitezi. Asadar, poti vizita monumentele antice, dar poti si sa te delectezi la plaja.

Vara

Deoarece vorbim, totusi, despre o tara cu clima arida si zone desertice, verile egiptene sunt toride. De aceea, este recomandat sa ai grija daca vrei sa calatoresti in Egipt in acest sezon. Opteaza pentru zonele de coasta si evita centrul tarii in sezonul cald.

Toamna

Toamna este un alt sezon grozav pentru a vizita Egiptul, indiferent de activitatile pe care le planuiesti. Atunci cand vremea de acasa incepe sa se strice, tu poti alege sa faci plaja pe malurile Marii Rosii, insa poti si sa vizitezi fara probleme siturile arheologice sau poti rezerva o croaziera pe Nil.

Iarna

Desi iernile nu sunt friguroase, vremea poate fi capricioasa. In regiunea de nord, este posibil sa apara ploile, iar in zona desertica temperaturile pot scadea extrem de mult in timpul noptii, atingand chiar si 0 grade C. Insa, daca vrei un Craciun exotic, poti rezerva o excursie pentru a vedea Piramidele. Vremea nu va fi insa suficient de calda pentru plaja.

Activitati in Egipt si perioada ideala pentru acestea

Atunci cand alegi o astfel de destinatie, probabil ai in gand si o serie de activitati pe care doresti sa le intreprinzi. In functie de asta, ar trebui sa stii cand sa mergi in Egipt si cand te poti bucura de cele mai bune conditii.

Mersul la plaja

Activitatile estivale sunt probabil in topul preferintelor turistilor care vin in Egipt. Tara este renumita pentru statiunile sale litorale, precum Hurghada sau Sharm el-Sheikh de pe coasta Marii Rosii. Deoarece aceasta regiune este cea mai prietenoasa din punct de vedere al climei, le poti vizita fara probleme in extrasezon, primavara, toamna si chiar si iarna, desi temperaturile nu sunt tocmai potrivite pentru plaja. Vara poate fi, de asemenea, un moment potrivit datorita curentilor care mai indulcesc putin zilele toride.

Daca destinatia ta este nordul Egiptului, atunci vara ar fi sezonul ideal pentru plaja. Poti avea arsita in anumite zile, iar temperaturile pot fi coplesitoare, insa, in majoritatea timpului, ele nu depasesc 29-30 de grade C. In restul anului, insa, va fi destul de racoare pentru plaja in aceasta regiune.

Calatorii in desert si vizitarea siturilor istorice

Atunci cand spui Egipt, te gandesti automat la marile piramide si la bogata istorie a acestui taram miraculos. De aceea, nu poti rata o vizita la aceste monumente, precum si alte activitati care se pot desfasura in zona desertului (plimbari pe camila, trekking prin desert etc). 

Totusi, din cauza caldurii coplesitoare, ar trebui sa eviti o calatorie prin Sahara in timpul verii. Iarna ar fi un moment potrivit, insa ia in considerare schimbarile de temperatura care au loc de la zi la noapte. Asadar, primavara si vara sunt din nou sezoanele ideale pentru astfel de expeditii.

Croaziere pe Nil

O astfel de experienta va fi cu siguranta unica si iti va oferi sansa sa vizitezi mai multe regiuni istorice ale Egiptului, precum Piramidele si orasele antice Luxor si Aswan. In general, sezonul de top pentru croaziere include cele trei anotimpuri ceva mai reci, perioada octombrie-mai. Insa, aceasta perioada este mai aglomerata, iar preturile vor fi pe masura.

Fie ca vrei un sejur relaxant pe o plaja din Hurghada sau o excursie in care sa afli mai multe despre istoria acestui popor fascinant, este important sa stii cand sa mergi in Egipt astfel incat sa nu ai neplaceri. In principiu, lunile de primavara si toamna sunt ideale pentru orice fel de activitate, insa te-ai putea incumeta si la o calatorie estivala sau la un sejur exotic de Sarbatori.

Amplasati steagul intr-un punct dorit pe harta
OK
For the convenience of users, providing personalized information, remembering personal preferences and site settings, our site uses cookies and other similar technologies. To use the site you must confirm your consent to use the specified technologies. Detalii
Accept