Destinatii populare TEZ TOUR:
  • toate destinatiile
  • All inclusive
  • Exotice
  • Explorare
  • Familie
  • Iarna
  • Plaja
  • Ski
  • Summer
img

15 curiozități și lucruri inedite despre Grecia

Vrei să petreci un sejur de neuitat în Grecia, să te bucuri de relaxare și vreme minunată pe unele dintre cele mai îndrăgite plaje europene, să vizitezi obiective turistice și mai mult, să descoperi istoria și cultura elenă? Atunci Tez Tour îți oferă 15 curiozități inedite care te vor uimi și prin care îți vei impresiona prietenii și familia!

Lucruri inedite și curiozități despre Grecia 

Grecia, o destinație bogată istoric, dar şi cultural și social, încântă privirile și inimile turiștilor an de an, indiferent dacă aceștia vizitează capitala Atena sau unele dintre cele mai îndrăgite insule de pe teritoriul Greciei: Rodos, Halkidiki, Santorini etc. Indiferent de stațiunea sau orașul în care urmează să-ţi petreci sejurul, vei fi uimit de lucrurile inedite pe care le vei descoperi. Până atunci, iată cele 15 curiozități antice și actuale despre această țară deosebită!

Prima țară democratică

Grecia este adesea considerată prima democrație din lume, această informație datând încă din secolul al V-lea î. Hr. Statul elen a implementat democrația directă, în care cetățenii greci de sex masculin puteau participa în mod activ la hotărârile cu privire la legislație și proiectele executive; toate acestea erau posibile datorită dreptului de vot. Nu în ultimul rând, este de reținut că democrația și cultura din Grecia Antică au stat la bazele formării civilizației occidentale.

Denumirea Greciei

Deși majoritatea populației cunoaște această țară sub denumirea de „Grecia”, numele oficial al său este „Republica Elenă”, iar grecii vorbesc despre țara lor menționând numele de „Hellas” sau „Hellada”.

Limba greacă

Limba greacă este deosebită, unică și rezistentă în fața tuturor modificărilor care au avut loc la nivelul țării. Greaca este utilizată de peste 5.000 de ani - fiind aşadar cea mai veche limbă scrisă încă în folosință. Limba este împărțită în patru dialecte: arcado-cipriot, occidental, eolian și ionian-atic.

Calul Troian

Îți sună cunoscut? Conform unei legende, în anul 1880 î. Hr, grecii au cucerit cetatea Troiei cu ajutorul unui cal imens construit din lemn. Troienii, crezând că au primit un cadou, au adus calul în cetate. Însă, în interiorul „darului”, se aflau foarte mulți soldați eleni care, atunci când au ajuns pe teritoriul Troiei, au ieșit din interiorul calului și au cucerit orașul. 

Construirea Partenonului

Partenonul a fost construit în anul 438 î. Hr în cinstea zeiței Athena, protectoarea orașului Atena. Vizitabil și în prezent, Partenonul face parte din obiectivele turistice regăsite pe Acropola Atenei, o capodoperă de arhitecturi elene! Alături de această clădire, vei descoperi în proximitatea sa și Teatrul Dionis, Odeonul lui Herodes Atticus, Muzeul Acropole sau Templul lui Asclepios etc. 

Despre măslini și Grecia

Istoria măslinilor grecești este tumultuoasă și palpitantă, făcând parte din unele dintre cele mai interesante mitologii și povestiri elene. Athena, în dar pentru orașul care-i poartă numele, a dat o ramură de măslin, considerată de foarte mulți zei un cadou cu adevărat valoros. 

În prezent, Grecia se află pe locul al treilea la nivel mondial în producția uleiului de măsline, acesta fiind exportat în majoritatea țărilor din Europa și nu numai. Grecii sunt cultivatori de măslini încă din Antichitate, iar această pasiune a fost transmisă din generație în generație. Mai mult, dacă urmează să petreci un sejur în Grecia, ține minte că există milioane de măslini, unii dintre ei depășind o durată de viață de peste 700 de ani!

orasel din grecia, plante si lac

Orașele-state ale Greciei

Cetățenii Greciei locuiau în orașe-state conduse de unități politice separate. Fiecare dintre acestea funcționau după propriile legi și aveau un guvern propriu. Au existat peste 100 de orașe state în Grecia Antică; printre cele mai puternice și influente astfel de așezăminte se numără Atena - centru educațional și Sparta - centru militar.

Situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO 

Grecia are în prezent 18 situri incluse în  patrimoniul mondial UNESCO. Există două situri pe criteriile “cultural” și “natural”, precum Muntele Athos și Meteora și 16 situri strict culturale. De asemenea, pe lista provizorie a Patrimoniului Mondial UNESCO, se află alte 14 situri elene.

Edificiile și zonele culturale regăsite deja în patrimoniul UNESCO sunt: Acropole - Atena, situl arheologic Aigai, situl arheologic din Delphi, situl arheologic Mystras, Situl arheologic Olimp, situl arheologic Micene și Tirint, Delos, centrul istoric (Chora) cu Mănăstirea Sfântul Ioan, orașul medieval Rodos, mănăstirile din Daphni, Hosios Loukas și Nea Moni din Chios, orașul vechi din Corfu, monumente paleocreștine și bizantine din Salonic, Pitagoreia și Heraion din Samos, sanctuarul lui Asklepios la Epidaurus, templul lui Apollo Epicurius la Bassae și Filipi.

Muzee de arheologie

Grecia este considerată țara cu cele mai multe muzee de arheologie și situri arheologice din Europa: peste 100. Acest lucru se datorează unei istorii îndelungate și bogate, dar și mulțumită tuturor obiectivelor naturale pe care le găzduiește țara. Printre cele mai cunoscute sunt Muzeul Național de Arheologie din Atena, Muzeul Arheologic din Salonic sau  Muzeul de Arheologie din Rodos.

Insule pentru toate gusturile

Grecia are nu mai puțin de 3000 de insule și insulițe, fiecare cu un farmec deosebit. Cu toate acestea, doar 130 dintre ele sunt locuite și potrivite pentru turiști, celelalte fiind acoperite de zone sălbatice. Printre cele mai populare stațiuni din Grecia, unde poți petrece un sejur perfect, sunt cele de pe insulele Santorini, Mykonos, Rhodos, Creta etc. Așadar, descoperă atât priveliștile și obiectivele turistice impresionante din locurile respective, cât și unitățile de cazare pe măsură!

Locuitori și turiști

Numărul de turiști care vizitează Grecia an de an depășește numărul populației propriu-zise. Mai exact, sunt aproximativ 11 de milioane de locuitori și circa 16,5 milioane de turiști. Totodată, peste 40% din populația elenă locuiește în Atena. Dacă vrei să știi cum ajungi în Grecia, la ce unități de cazare să-ţi petreci sejurul, care este clima și unde dansezi în fiecare seară, citeşte acest ghid de călătorie perfect pentru următoarea ta vacanță!

ruinele din atena

Jocurile Olimpice

Jocurile Olimpice ale Greciei Antice nu se aseamănă cu cele pe care le putem urmări în prezent. Prima ediție a avut loc în secolul al VII-lea î. Hr, competițiile fiind foarte violente, solicitante și se adresau exclusiv persoanelor de sex masculin. Femeile și copiii nu puteau participa la activități și nu aveau voie nici măcar în public. Jocurile Olimpice se desfășurau o dată la 4 ani, timp de 5 zile, şi erau închinate lui Zeus. Ulterior, din 1896, jocurile olimpice devin accesibile unui public mai vast, fiind închinate zeiței Atena.

Cea mai însorită țară

Grecia oferă turiștilor nu mai puțin de 250 de zile însorite pe an, fiind perfecte pentru un sejur irezistibil în orice stațiune. Este totodată considerată și „Țara Soarelui”.

Plaje și zone montane

Republica Elenă se bucură de 14.400 de km de coastă, ceea ce înseamnă că există plaje irezistibile, pitorești și moderne deopotrivă, pentru toate gusturile și vârstele! Cu toate acestea, relieful propriu-zis este preponderent muntos - aproximativ 80%, astfel încât țara nu are niciun râu navigabil.

arhitectura grecia

Mâncarea grecească este excepțională

Dacă ești gurmand și/sau vrei să descoperi noi rețete pentru alimentația ta, atunci nu trebuie să ocoleşti bucătăria elenă! Vei descoperi tzatziki, brânză Feta, Moussaka, Gyros, Spanakopita, Souvlaki, salată specifică ţării, Kleftiko și multe alte feluri de mâncare ideale pentru orice papilă gustativă!

O vacanță excepțională începe și se încheie în Grecia! Cu siguranță, te vei bucura de unele dintre cele mai frumoase zile din an, pline de relaxare, răsfăț, distracție, delicii culinare locale, muzică grecească, istorie și cultură din belșug! Indiferent că alegi Atena, Rodos, Creta sau alte stațiuni sau insule ale țării, vei găsi întocmai ceea ce cauți și chiar mai mult! 

Amplasati steagul intr-un punct dorit pe harta
OK
For the convenience of users, providing personalized information, remembering personal preferences and site settings, our site uses cookies and other similar technologies. To use the site you must confirm your consent to use the specified technologies. Detalii
Accept