Destinatii populare TEZ TOUR:
  • toate destinatiile
  • All inclusive
  • Exotice
  • Explorare
  • Familie
  • Iarna
  • Plaja
  • Ski
  • Summer
img

Cele mai populare plaje din Sithonia, Halkidiki

Sithonia este o destinatie de vacanta care surprinde prin diversitatea plajelor, atmosfera relaxanta si peisajele captivante. Peninsula imbina nisipurile catifelate cu apa de un turcoaz fascinant si vegetatia bogata, reprezentativa pentru zonele montane, motiv pentru care a devenit o alegere atat de populara in randul turistilor.

Fie ca vrei sa te relaxezi si sa te bucuri de soare intr-un spatiu idilic, sa faci scufundari sau sa practici sporturi nautice, acest loc iti poate aduce vacanta la care ai visat. Descopera in continuare care sunt cele mai frumoase plaje din Sithonia si cum iti poti petrece vacanta in acest loc de vis.

Unde se afla Sithonia si cum ajungi acolo?

Daca ai in plan o vacanta in Grecia, Sithonia este o alegere accesibila, datorita proximitatii fata de Romania. Sithonia e situata in partea de nord-est a Greciei si reprezinta bratul central al peninsulei Halkidiki, aflat intre bratul Kassandra si Muntele Athos.

Cel mai usor, poti ajunge cu masina sau cu autocarul, deoarece distanta fata de Bucuresti este de aproximativ 830 de kilometri; drumul se poate parcurge fara a avea nevoie de feribot. Traseele preferate de catre turisti sunt:

  • Giurgiu - Ruse - Pleven - Sofia - vama Kulata - Promachonas - Salonic - Sithonia;

  • Giurgiu - Ruse - Haskovo - vama Makaza - Nimfea - Kavala - Sithonia

Desigur, poti opta si pentru calatoria cu avionul catre Aeroportul International Salonic, localizat la aproximativ 80 de kilometri de Sithonia. Daca iti planifici o vacanta in lunile de vara, este recomandat sa cauti din timp zboruri spre Grecia, deoarece aceasta perioada poate fi destul de aglomerata.

Plaje Blue Flag din Sithonia

Plajele Blue Flag sunt acele spatii care au fost atent verificate și care corespund unui set de reguli internationale. O plaja care a primit steagul albastru ofera turistilor garantia ca respecta anumite standarde in ceea ce priveste calitatea apei, facilitatile si siguranta. Iata cateva plaje din Sithonia care au primit certificarea Blue Flag.

Plaja Toroni

Plaja Toroni, Halkidiki

Plaja Toroni se afla in satul cu acelasi nume si se intinde pe aproximativ 3.5 kilometri. Datorita dimensiunii sale, aceasta locatie asigura suficient spatiu pentru turisti si nu este foarte aglomerata. Aflata in topul plajelor din Sithonia, Toroni are un nisip fin, auriu si o apa clara. Zona este bine organizata, cu sezlonguri, umbrele si acces rapid la restaurante si baruri. Este o optiune potrivita pentru familii si persoane care au ca scop relaxarea.

Plaja Nikiti

Aflata intr-o mica statiune din Grecia, satul Nikiti, aceasta plaja te surprinde cu nisipul sau fin, alb si apa extrem de limpede. In partea nordica a plajei, se gaseste si portul Blue Flag Nikiti unde poti admira o diversitate de ambarcatiuni cu panze si iahturi. De-a lungul plajei, ai la dispozitie multiple restaurante si baruri, dar si o zona de promenada, perfecta pentru plimbari relaxante.

Plaja Sarti

Aceasta locatie iti permite sa admiri frumusetea muntelui Athos si iti pune la dispozitie o gama larga de facilitati, de la sezlonguri, umbrele si dusuri pana la optiuni variate pentru masa. Tot aici, poti face si scufundari sau poti incerca sporturi de apa. Sarti este una dintre cele mai lungi si ample plaje din Halkidiki, Sithonia, asa ca iti va fi usor sa gasesti un loc potrivit pentru relaxare.

Plaje amenajate in Sithonia

Daca preferi un concediu cat mai bine organizat si ai un set de criterii bine stabilite pentru selectarea hotelurilor din Grecia potrivite pentru nevoile tale, dar si a restaurantelor si plajelor pe care vrei sa le vizitezi, atunci locurile amenajate sunt probabil alegerea potrivita. Pe langa plajele Blue Flag care pot raspunde nevoilor tale, iata cateva plaje amenajate din Sithonia pe care nu vei vrea sa le ratezi.

Plaja Portokali (Orange Beach)

Plaja Portokali, Sithonia

Cunoscuta si sub numele de Kavourotripes, aceasta plaja este una dintre cele mai populare. Daca vrei sa te bronzezi aici, este recomandat sa ajungi cat mai devreme, deoarece dupa ora 11 (uneori, si mai devreme) este posibil sa nu mai gasesti sezlonguri disponibile.

Motivelele principale pentru care acest loc este atat de cautat sunt nisipul extrem de fin, adancimea mica a apei si panorama incantatoare catre muntele Athos. De asemenea, zona este foarte bine amenajata cu sezlonguri, umbrele, standuri cu mancare, baruri pe plaja si parcare in apropiere.

Plaja Kalamkitsi

Localizata in sudul Sithoniei, intr-un golf, aceasta plaja iti ofera o apa extrem de limpede si calma. Ai acces la sezlonguri, restaurante si baruri si poti gasi chiar si o zona special amenajata pentru camping. Plaja este perfecta pentru snorkeling si sporturi acvatice si iti pune la dispozitie diverse locuri de unde poti inchiria barci cu vasle sau echipament pentru scufundari. De asemenea, accesul se face usor cu masina si poti gasi suficiente locuri de parcare de-a lungul plajei.

Plaja Kalogria

Aceasta plaja este destul de ingusta, insa apa calma, de o adancime redusa, o face o optiune ideala pentru familiile care au copii. Plaja este bine organizata cu sezlonguri, umbrele, toalete si parcare. De asemenea, daca vrei sa faci snorkeling impreuna alaturi de cei mici sau vrei sa-i inveti sa inoate, locatia este ideala. Ai acces si la cateva baruri pe plaja de unde poti comanda bauturi racoritoare pentru intreaga familie.

Plaje salbatice in Sithonia

Daca iti plac vacantele pline de aventura si te-ai gandit sa participi la cateva excursii in Grecia, cu barca sau pe uscat, ori sa explorezi singur zonele izolate din Halkidiki, nu trebuie sa ratezi plajele salbatice din Sithonia. Iata cateva optiuni:

Plaja Spathies

Plaja salbatica in Sithonia, Grecia

La aproximativ 7.5 kilometri de Nikiti, poti gasi zona salbatica Spathies care cuprinde o plaja larga in sud, dar si o laguna cu plaje mai mici inconjurate de stanci abrupte. Poti explora zonele stancoase, te poti odihni la umbra pinilor sau poti merge la un golf destul de izolat unde te vei bucura de un nisip fin si o apa cu o adancime mica.

Desigur, aceasta zona nu este amenajata, asa ca nu vei gasi sezlonguri, toalete sau localuri de unde sa iti iei mancare. Asigura-te ca ai provizii la tine daca vrei sa petreci ore frumoase in Spathies si ia cu tine pantofii potriviti pentru zonele pietruite si abrupte.

Plaja Koviou

Tot in apropiere de Nikiti, la aproximativ 6 kilometri, poti gasi un mic golf cu o poteca care duce catre o plaja salbatica. In aceasta zona, te vei putea bucura de o apa lina si verzuie, dar si de vegetatie bogata cu numeroase tufisuri si copaci tineri de un verde captivant. Daca alegi sa ramai aici pana seara, poti admira un apus incredibil.

Plaja Lemos

Aceasta plaja se afla in cel mai sudic punct al Sithoniei si ofera o panorama spectaculoasa catre insulele Sporade. Accesul catre Lemos este destul de dificil si se poate face pe jos, cu bicicleta sau cu o masina de teren. Totusi, daca reusesti sa ajungi in acest loc, te vei putea bucura de o zona cu adevarat salbatica unde poti face snorkeling sau poti admira peisaje incredibile, departe de aglomeratie.

De ce sa alegi cele mai frumoase plaje din Sithonia?

Atunci cand vrei sa vezi marea, insa iubesti la fel de tare si muntele, plajele din Sithonia-Grecia ti le ofera pe amandoua. Taramul elen este renumit pentru peisajele sale idilice, apa turcoaz si mancarea savuroasa, iar peninsula Sithonia vine in intampinarea dorintelor tale cu aproape 100 de plaje.

Fie ca iubesti momentele relaxante petrecute cu familia sau vrei o vacanta plina de aventura pe o plaja izolata, regiunea centrala a peninsulei Halkidiki te va prinde rapid in farmecul ei.

Descopera Sithonia cu Tez Tour

Daca te-am ajutat sa descoperi putin din Sithonia, plajele sale mirifice si atmosfera ideala pentru concediu, apeleaza cu incredere la Tez Tour pentru a-ti organiza o vacanta de neuitat. Ti-am pregatit un ghid de calatorie in Grecia, ghid care include multe sfaturi utile si iti stam la dispozitie cu o gama larga de pachete de vacanta, atat in Sithonia cat si in diverse alte regiuni din Grecia.

Stabileste din timp perioada in care ai vrea sa te bucuri de o vacanta si regiunea pe care doresti sa o vizitezi, iar noi te vom ajuta sa gasesti transportul, cazarea sau chiar un pachet complet care corespunde cat mai bine nevoilor si obiectivelor tale.

Amplasati steagul intr-un punct dorit pe harta
OK
For the convenience of users, providing personalized information, remembering personal preferences and site settings, our site uses cookies and other similar technologies. To use the site you must confirm your consent to use the specified technologies. Detalii
Accept